Arhitectura Peisajului: Despre Transformarea Spațiilor
Arhitectura Peisajului: Despre Transformarea Spațiilor
Ce înseamnă arhitectura peisajului sau ce ar putea însemna conform activității arhitecților peisagiști din țările în care această meserie este nelipsită din contextul schimbărilor constante ale zonelor urbane și naturale?
Această activitate este o mare necunoscută pentru cei mai mulți și de câte ori se gândesc la o plantă, o grădina, un arbore sau “ceva frumos” care să le îndulcească existența în mediul urban, caută un peisagist sau un arhitect peisagist care să le ofere răspunsurile de care ei au nevoie.
Evident, este o întreagă istorie în spatele acestei meserii pe care voi încerca să o sparg în cât mai multe detalii, astfel încât cei interesați să poată înțelege măcar elementele de baza și realitatea acestei profesii. Pentru început voi prezența grupele ale sectoarelor de activitate care formează această profesie în funcție de domeniul în care se aplică.
PROIECTARE ARHITECTURA PEISAJULUI.
Aici intră proiectarea care ține de tot ceea ce știe omul obișnuit: grădini rezidențiale, dezvoltări urbane, spații comerciale, publice și private, adică aproximativ tot ceea ce ține de exterioarele clădirilor în particular și a așezărilor umane în general.
MASTERPLANNING SI PROIECTARE STRATEGICA
. Așa cum spune și descrierea acestei grupe, arhitectul peisagist este parte integrantă din echipele care se ocupă cu proiectarea strategică a mediului urban. Se elaborează strategii, direcții de design și estetică, se programează indici de amenajare și se elaborează diverse politici de dezvoltare care ulterior fac obiectul planurilor de urbanism.
STUDII DE IMPACT ASUPRA PEISAJULUI.
Arhitectul peisagist analizează peisajele urbane sau naturale în contextul propunerilor de dezvoltare urbană, industrială, turistică, etc. și elaborează studii de impact sub formă unui raport, care informează birourile de urbanism sau alte foruri responsabile asupra impactului pe care îl au acele dezvoltați asupra peisajului în general și al spațiului natural în particular. Atunci când un proiect se desfășoară într-un mediu urban, impactul se analizează asupra unei multitudini de alți factori cum ar fiL accesul, spațiile verzi, mișcarea, utilizarea spațiilor, etc. Ulterior, arhitectul peisagist execută un proiect de mitigare pentru a atenua impactul analizat dar numai dacă este nevoie.
PLANIFICAREA PEISAJELOR.
Aici ne referim la Infrastructură verde, alte studii peisagistice necesare în procesele de urbanizare/industrializare, etc sau care ajută la luarea de decizii informate asupra spațiilor afectate. Se mai fac și analize și rapoarte care au implicații legale sau pentru a asista litigii între dezvoltatori și consilii locale.
ADMINISTRARE, GESTIONARE SI MANAGEMENTUL ARHITECTURII PEISAJULUI.
Arhitectul peisagist este calificat pentru a gestiona spații verzi și să elaboreze planuri de management a acestora (în scopuri economice sau sociale). Aceste activități sunt foarte utile atunci când arhitectul peisagist este factor decizional în structurile de gestiune și control ale spațiilor publice, că parte a sectorului public.
Activitati de Comunicare si Consultare cu Publicul.
Atunci când se propun strategii și dezvoltări urbane, naturale, comerciale, etc. care implică amenajări exterioare, arhitectul peisagist este capabil și cumva responsabil pentru consultarea cu publicul și alți factori decizionali ai altor instituții. Se întocmesc rapoarte de consultare care informează direcția de amenajare în toate aspectele ei: proiectare, planificare, administrare. Aceste activități și informații sunt cruciale pentru păstrarea de dentitatii locale și crearea de comunități locale responsabile.
INTRETINERE SI ACTUALIZARE SPATII AMENAJATE.
Arhitectul peisagist elaborează calendare de lucrări și întreținere, crează contextul pentru că spațiile exterioare să nu degenereze. La momentul oportun, acesta poate propune actualizarea spațiilor respective și să intocmeaza rapoarte de informare pentru cei care întrețin acele spații, astfel încât acestea să evolueze până la nivelul la care îndeplinește cerințele comunității pe care o deservește, fără a se schimbă principiile fundamentale de design și utilizare.
ALTE ACTIVITATI LEGATE DE ARHITECTURA PEISAJULUI.
În această categorie intră proiectele speciale, cum ar fi artă în peisaj, cursuri profesionale, ateliere, activități comunitare și sociale de promovare a profesiei, acțiuni publice și implicare în legislativul responsabil pentru patronarea meseriei, etc.
Dacă ești curios să explorezi minunile arhitecturii peisajului și să afli cum aceasta influențează mediul urban și natural, nu ezita să ne lași un comentariu cu întrebările tale sau să ne urmărești pentru mai multe informații fascinante. Transformă-ți perspectiva asupra spațiilor verzi cu noi! Contactează-ne acum!
COMENTARII RECENTE
CATEGORIE
ARTICOLE RECENTE





